SUA își redefinește prioritățile de apărare
Noua Strategie Națională de Apărare a Pentagonului mută accentul de pe Beijing pe securitatea internă a Statelor Unite. Deși SUA continuă să se considere un aliat strategic în cadrul NATO, noua viziune indică o recalibrare a angajamentelor globale, prioritizând securitatea internă și retrogradând China din poziția de principală amenințare.
China: De la inamic la prioritate secundară
Potrivit noului document, China nu mai este catalogată ca inamicul numărul unu, ci devine a doua prioritate strategică, după protecția internă a SUA. Washingtonul renunță la retorica de „strangulare” a Chinei, optând pentru o strategie de descurajare care vizează menținerea echilibrului în regiunea Indo-Pacific fără a provoca o confruntare directă. Absența Taiwanului din document sugerează o recalibrare a prezenței americane în zonă, îndreptată spre prevenirea dominării regionale de către orice putere străină.
NATO și Europa: Responsabilitate partajată
Deși SUA se angajează să rămână un pilon al NATO, mesajul pentru partenerii europeni este unul pragmatic. Pentagonul subliniază că ponderea economică a Europei este în scădere, încurajându-i să nu se bazeze exclusiv pe protecția americană. Rusia este considerată o „amenințare gestionabilă”, iar apărarea Flancului Estic și susținerea Ucrainei devin responsabilitatea statelor europene. SUA își vor reduce prezența militară în Europa, obligând continentul să își asume costurile și logistica propriei apărări.
Reînviorarea Doctrinei Monroe
O noutate majoră este reînvierea principiilor Doctrinei Monroe, care prioritizează accesul militar și comercial în zone critice pentru interesele naționale ale SUA, precum Groenlanda, Golful Mexicului și Canalul Panama. Această orientare confirmă că Washingtonul consideră controlul asupra vecinătății imediate și a rutelor comerciale americane drept fundamentul noii sale securități.
Orientul Mijlociu și Coreea de Nord
În Orientul Mijlociu, Israelul este considerat un „aliat model”, cu capacitatea de a se apăra singur, beneficiind de un sprijin american limitat. Iranul continuă să fie văzut ca principala sursă de instabilitate în regiune. În contrast, Coreea de Nord este tratată cu maximă vigilență, fiind considerată o amenințare militară directă atât pentru aliații asiatici, cât și pentru teritoriul continental al SUA, din cauza arsenalului său nuclear.
Implicare globală selectivă
Această Strategie Națională de Apărare semnifică o schimbare către un pragmatism extrem, cu o implicare globală a SUA care nu mai este una de „jandarm mondial”, ci selectivă, orientată strict pe protejarea intereselor proprii. Washingtonul transmite astfel că prioritatea sa absolută este protecția „casei”, lăsând restul lumii să își gestioneze propria securitate.
În concluzie, această recalibrare a strategiei de apărare a SUA reflectă o schimbare semnificativă în prioritățile internaționale, care va avea implicații importante asupra relațiilor cu aliații și adversarii, precum și asupra echilibrului de putere global.
