Contextul financiar-public al României
România funcționează, în domeniul finanțelor publice, sub un regim de excepție permanentă. Constituția preconizează un dialog instituțional și un control reciproc al puterilor, dar, în practică, acest dialog a fost înlocuit de un monolog al Executivului. Începând cu anul 2003, ordonanța de urgență a devenit un mecanism ordinar de legiferare, cu peste 1.000 de modificări urgente, golind astfel de conținut rolul constituțional al Parlamentului. Deciziile unilaterale ale Guvernului în privința finanțelor publice transformă separația puterilor într-o formalitate, iar Parlamentul devine un simplu ratificator al acțiunilor executive.
Structura constituțională și rolul Parlamentului
Constituția României stabilește un mecanism unitar pentru formarea resurselor financiare ale statului, care include stabilirea impozitelor și taxelor exclusiv prin lege și aprobarea bugetului național de către Parlament. Ordonanțele de urgență nu ar trebui să afecteze aceste îndatoriri constituționale. Modificarea fiscalității este strâns legată de buget și, prin urmare, orice schimbare trebuie să fie supusă controlului democratic. Eroarea de fond a tratării Codului fiscal ca un corp normativ autonom a condus la derapaje instituționale.
Analogia corporatistă: Guvernul versus Parlamentul
În analogia cu o societate pe acțiuni, acționarii (poporul) controlează resursele prin Parlament (Adunarea Generală a Acționarilor), în timp ce Guvernul acționează ca un administrator care trebuie să execute deciziile AGA. Utilizarea ordonanțelor de urgență pentru a modifica bugetul reprezintă o depășire a mandatului care subminează controlul parlamentar. Acceptarea acestei logici duce la transformarea Parlamentului într-un simplu instrument de validare a deciziilor executive.
Impozitele și taxele stabilite prin lege
Constituția specifică faptul că impozitele și taxele se stabilesc prin lege, ceea ce înseamnă că Parlamentul trebuie să confere legitimitate democratică sarcinii fiscale. Extinderea termenului „prin lege” pentru a include ordonanțe de urgență ar reduce controlul parlamentar, transformându-l într-un spectator al acțiunilor executive. Aceasta este o fraudă semantică care subminează rolul Parlamentului în materie fiscală.
Principiul anualității și rectificarea bugetară
Legea nr. 500/2002 stipulează că modificările bugetului trebuie să fie efectuate prin lege, inclusiv rectificările. Orice intervenție în buget este o decizie politică fundamentală care necesită control parlamentar. Utilizarea ordonanțelor de urgență pentru rectificarea bugetului constituie o uzurpare a rolului Parlamentului și afectează separația puterilor.
Consecințele utilizării ordonanțelor de urgență
Utilizarea repetată a ordonanțelor de urgență în domeniul financiar reprezintă o fraudă constituțională. Angajarea răspunderii Guvernului și emiterea ordonanțelor de urgență sunt permise de Constituție, dar utilizarea lor pentru a eluda dezbaterea parlamentară devine un abuz de putere. Ordonanțele de urgență care modifică fiscalitatea fără o lege de rectificare bugetară validează fapte bugetare consumate fără autorizare legislativă.
Impactul asupra controlului parlamentar
Modificarea centrului de greutate al deciziei fiscale de la Parlament către Executiv afectează grav structura de putere din stat. Această practică contravine separației puterilor și riscă să transforme Parlamentul într-un decor constituțional, afectând astfel democrația și controlul asupra banului public.
În concluzie, utilizarea ordonanțelor de urgență în domeniul fiscal-bugetar a condus la o uzurpare a competențelor legislative, subminând principiile fundamentale ale democrației și controlului parlamentar. Aceasta ridică semne de întrebare asupra viitorului echilibrului puterilor în România.
