Curtea de Conturi – o piesă lipsă în lupta împotriva corupției
Declarațiile recente ale șefului Direcției Naționale Anticorupție, Marius Voineag, subliniază o realitate alarmantă: instituțiile de control din România nu contribuie eficient la lupta împotriva corupției, iar Curtea de Conturi se dovedește a fi un exemplu de pasivitate instituțională. În ciuda zecilor de mii de acte de control efectuate, numărul sesizărilor penale rămâne extrem de mic, evidențiind o problemă sistemică.
Control fără consecințe
Curtea de Conturi, teoretic una dintre cele mai puternice instituții ale statului, are responsabilitatea de a controla miliarde de lei și bugete publice. Totuși, în practică, activitatea de control se limitează adesea la simple constatări, fără a genera acțiuni legale. Faptele potențial penale sunt adesea reclasificate ca abateri administrative, iar responsabilitatea este transferată către alte instituții, fără a urma acțiuni concrete.
Cifrele care compromit credibilitatea
Conform datelor prezentate de șeful DNA, instituțiile de control au trimis sub 40 de sesizări către DNA într-un an, în condițiile în care DNA a înregistrat aproape 2.000 de dosare noi. Această discrepanță ridică întrebarea dacă România este un exemplu de corectitudine bugetară sau dacă Curtea de Conturi evită sistematic sesizările penale.
Cauzele evitării sesizării penale
Motivul pentru care Curtea de Conturi evită sesizările penale nu este tehnic, ci de natură instituțională și culturală, incluzând:
- Frica de răspundere: Auditorii evită sesizările penale pentru a nu fi chemați să le susțină în fața instanțelor.
- Politizarea conducerii: Conducerea Curții este numită politic, ceea ce generează autocenzură în raport cu administrațiile sensibile.
- Cultura „recomandării”: Curtea preferă formulări ambigue, care minimizează responsabilitatea și neutralizează controlul.
Contradicția între misiune și practică
Legea obligă Curtea de Conturi să sesizeze organele de urmărire penală atunci când constată indicii de infracțiune. Totuși, în practică, Curtea adoptă o filosofie riscantă, separând responsabilitatea constatării de cea a acțiunii legale, ceea ce slăbește lupta împotriva corupției.
Mesajul DNA
DNA subliniază că lupta anticorupție nu depinde doar de procurori, ci de un ecosistem funcțional de control și sesizare. Când Curtea de Conturi nu își îndeplinește rolul de a alimenta sistemul penal cu sesizări, rezultatul este o scădere a numărului de dosare, prejudicii nerecuperate și o erodare a încrederii publice.
Concluzie
Într-un stat de drept, pasivitatea instituțională nu este neutră; aceasta favorizează status quo-ul și protejează interesele. Curtea de Conturi trebuie să își reconsidere rolul și să devină un actor activ în responsabilitatea publică, altfel riscă să devină complice la corupție.




