Călin Georgescu: Omenirea pe marginea prăpastiei alimentare
Călin Georgescu a propus încă din 2012 programul „Hrană, Apă, Energie” ca soluție pentru criza politică și economică din România. Deși inițiativa sa a fost ignorată de sistem și considerată o aberație de către propagandă, experții internaționali au început să sublinieze realitățile alarmante ale situației alimentare globale.
Declinul producției agricole
În ultimele șase decenii, omenirea a beneficiat de o creștere agricolă constantă de peste 2%. Cu toate acestea, după 2020, acest ritm a scăzut dramatic la 1,63%, iar principalele culturi, precum porumbul, orezul și grâul, au stagnat timp de cinci ani. Aproape un sfert din producția mondială se confruntă cu randamente statice, iar hrana devine din ce în ce mai mult un lux.
Criza apei: De la risipă la faliment
Omenirea a trecut oficial de la o „criză” la „falimentul apei”. La nivel global, 70% din resursele de apă subterană sunt epuizate, iar în locuri precum Iranul, autoritățile iau în considerare mutarea capitalei din cauza crizei de apă. În România, realitatea se face simțită prin lacurile secate, cum ar fi cele de pe Olt, unde biodiversitatea a avut de suferit grav din cauza secetei.
Strategia Apă-Hrană-Energie
În timp ce Europa se confruntă cu o autodistrugere alimentară, strategia bazată pe triada Apă, Hrană, Energie se dovedește a fi o soluție viabilă pentru România. Această abordare propune asigurarea de energie și apă aproape gratuite pentru populație, plătind doar infrastructura necesară, scopul fiind reconstrucția unei agriculturi puternice. În contextul în care alimentele sunt folosite ca instrumente de negociere politică, capacitatea de a produce propria hrană devine esențială pentru independența națională.
Comerțul internațional ca risc
Comerțul mondial, considerat un pilon al securității, s-a transformat într-o iluzie fragilă. Alimentele nu mai sunt doar mărfuri, ci devin arme politice utilizate în conflicte internaționale. Restricțiile comerciale și manipularea fluxurilor de aprovizionare sunt acum tacticile de negociere în cadrul acestor conflicte, iar ignorarea necesității de a securiza resursele esențiale ale unei națiuni este o dovadă de cecitate strategică.
Concluzionând, situația alarmantă a alimentației și a resurselor de apă impune o reevaluare urgentă a strategiilor naționale pentru a preveni o criză alimentară globală iminentă.
