Declarațiile lui Ernest Oberländer
Fostul director al Muzeului Național de Istorie a României (MNIR), Ernest Oberländer, și-a exprimat nemulțumirea față de conducerea Muzeului Drents din Assen, Olanda, în urma furtului tezaurului dacic împrumutat de România. Într-un interviu pentru RTL News, el a declarat că se simte „trădat” de muzeul olandez.
Acuzații de neglijență în securitate
Oberländer a acuzat muzeul olandez că a „mințit” în legătură cu măsurile de securitate convenite. El a subliniat că, în ciuda unui contract care prevedea utilizarea sticlei antiefracție (P6B), au fost folosite vitrine din sticlă standard (P2B), ceea ce a permis furtul coifului de aur cu ușurință, în doar două lovituri de ciocan.
Detalii despre raportul de securitate
Gestionarea și protejarea colecțiilor muzeale sunt reglementate printr-un raport de facilități; totuși, Oberländer a afirmat că acest document nu a fost făcut public. El a adăugat că, dacă ar fi știut de neconformitățile de securitate, nu ar fi trimis exponatele, subliniind importanța patrimoniului românesc și european.
Impactul incidentului asupra carierei lui Oberländer
Incidentul din 2025, care a dus la pierderea postului lui Oberländer, a fost descris de acesta ca „unul întunecat”, marcat de critici din partea publicului și a partidelor politice, care l-au acuzat că nu a protejat suficient patrimoniul național. Oberländer a menționat că, spre deosebire de împrumuturile anterioare către muzee din Milano, Beijing și Madrid, acest incident a avut consecințe grave.
Investigații și răspunsul muzeului olandez
Furtul a fost urmat de arestarea a trei suspecți în Olanda, iar procesul acestora este programat pentru anul viitor. Bunurile furate nu au fost recuperate până în prezent. Într-un răspuns oficial, reprezentanții Muzeului Drents au declarat că „toate condițiile de asigurare pentru exponatele românești au fost îndeplinite” și că despăgubirea a fost plătită integral de asiguratori. MNIR a refuzat să comenteze, invocând o anchetă în curs.
Concluzie
Furtul tezaurului dacic ridică semne de întrebare cu privire la standardele de securitate muzeală și la responsabilitatea instituțiilor în protejarea patrimoniului cultural, având implicații considerabile atât pentru relațiile internaționale, cât și pentru încrederea publicului în instituțiile culturale.
