Riscul de infectare cu lepră
Lepră nu este o boală foarte contagioasă. Aproximativ 95% dintre adulții care intră în contact cu o persoană infectată nu vor dezvolta boala, datorită imunității naturale. Totuși, copiii sunt mai predispuși la a contracta lepră decât adulții.
Transmiterea bolii nu se produce prin contact întâmplător, cum ar fi statul lângă o persoană infectată în autobuz sau la masă, strângerea mâinii sau îmbrățișarea. De asemenea, lepră nu se transmite de la mamă la făt și nici pe cale sexuală.
În cazul în care tratamentul este început, nu este necesară izolarea pacientului, acesta devenind non-contagios la câteva zile de la începerea terapiei cu antibiotice și putând duce o viață normală.
Modalitățile de transmitere în cazul contactului apropiat și prelungit includ calea aeriană (tuse, strănut) sau contactul direct cu leziunile. Contacții apropiați ai bolnavilor de lepră, în special membrii familiei, vor fi examinați periodic pentru a identifica eventuale infecții.
Semnele de alertă și diagnosticare
Diagnosticul de lepră trebuie luat în considerare în următoarele situații:
- Apariția unei leziuni cutanate roșii sau depigmentate, cu hipoestezie sau anestezie, sau orice alt simptom neurologic sau oftalmologic.
- Un pacient cu istoric de călătorie sau imigrant din zone cu incidență crescută a leprei (precum Asia sau Africa).
Simptomele leprei pot apărea între 3 și 5 ani, dar în unele cazuri, pot dura chiar până la 20 de ani după expunere, ceea ce îngreunează identificarea sursei de infectare.
Concluzie
Înțelegerea modului de transmitere și a riscurilor asociate cu lepră este esențială pentru prevenirea și gestionarea acestei afecțiuni, având în vedere că majoritatea adulților nu sunt afectați, iar tratamentul eficient reduce semnificativ riscul de contagiozitate.
