Povestea căilor ferate românești
Până la mijlocul secolului XX, calea ferată a devenit una dintre coloanele vertebrale ale statului român. De la un proiect de modernizare necesar, „Drumul de Fier” s-a transformat într-o infrastructură strategică, esențială pentru economie, apărare și coeziune socială.
Schimbarea ritmului vieții în România
„Drumul de Fier” a fost un reper al României moderne, un pilon esențial pe care s-a clădit statul român. La sfârșitul secolului XIX, România era lipsită de soluții moderne de transport, iar drumurile erau singurele care făceau legătura între principate. Calea ferată a schimbat semnificativ ritmul vieții, oferind românilor oportunitatea de a călători și a explora dincolo de hotare.
Odată cu apariția trenurilor, timpul a început să fie dictat de ceasurile precise din gări, sincronizând România cu țările din vest. Istoricii afirmă că, fără căile ferate, așezările românești ar fi rămas izolate, înapoiate în evul mediu. „Drumul de Fier” a fost un simbol al progresului, formând generații de ingineri și specialiști educați conform celor mai bune standarde internaționale.
Istoria transportului feroviar în România
Istoria transportului feroviar din România începe în 1854, odată cu construirea căii ferate dintre Oravița și Baziaș, cu o lungime de 60 de kilometri, destinată transportului de cărbuni. În 1860, se construiește a doua cale ferată, între Constanța și Cernavodă.
În 1866, sosirea lui Carol I în România a evidențiat nevoia de căi ferate. În 1869, se inaugurează Gara Filaret și linia București–Giurgiu, prima linie construită în România. Trenurile de atunci circulau cu o viteză de până la 95 de kilometri pe oră, având vagoane din lemn cu bănci și sisteme rudimentare de încălzire.
Proiectele feroviare au fost esențiale pentru unirea Moldovei și Țării Românești, construindu-se linia între Vârciorova și Roman la finalul anilor 1870. Până la sfârșitul secolului XIX, România adăuga aproape 1800 de kilometri de cale ferată, cu o medie de 80 de kilometri pe an.
Importanța gării și a ceferiștilor
Gările construite în România deveneau repere importante în orașe, influențând dezvoltarea urbană. A fi ceferist era o mândrie, iar angajații CFR erau respectați în societate, beneficiind de salarii și condiții de muncă favorabile.
În 1877, la izbucnirea războiului, România avea 1200 de kilometri de cale ferată, iar în 1914, lungimea rețelei ajunsese la 3800 de kilometri.
Calea ferată ca motor economic și strategic
Calea ferată a fost mai mult decât un mijloc de transport; a fost un motor de dezvoltare națională, contribuind la formarea inginerilor și la schimbări demografice. Comuniștii au realizat importanța căilor ferate și au investit în dezvoltarea infrastructurii, electrificând și dublând multe linii existente.
Sub regimul comunist, calea ferată a fost considerată un simbol al progresului, deși întreținerea acesteia a fost neglijată. România a rămas cu una dintre cele mai mari rețele feroviare din Europa, dar cu un grad de modernizare sub media europeană.
Concluzie
Căile ferate românești au jucat un rol crucial în modernizarea și unificarea țării, influențând profund dezvoltarea economică și socială a României, atât în perioada regalității, cât și în cea comunistă.
